george costin

Jocuri si Viata

2012-01-11T02:35:00.000-08:00

Duminica, 15 ianuarie, de la ora 14.30 pe TVR Cultural, se va dufiza interviul din cadrul emisiunii Jocuri si Viata.

http://www.tvr.ro/program.php?c=3&d=1&z=0

Ingeri in America - Adevarul.ro

2011-08-22T14:53:00.000-07:00

FOTOGRAFII : TEATRUL METROPOLIS/ADRIANA GRAND

Nicoleta Hâncu şi Adrian Nicolae, în prim-plan, scenă din spectacolul „Îngeri în America“

La Teatrul Metropolis din Bucureşti se repetă piesa „Îngeri în America“, de Tony Kushner, producţie alcătuită din două spectacole regizate de Victor Ioan Frunză. Este pentru prima dată când conceptul de „teatru în serial“ se va concretiza pe o scenă din România. Producţia va avea premiera oficială la începutul noii stagiuni.

Considerate printre cele mai importante zece texte dramatice ale secolului trecut, cele două piese ale dramaturgului Tony Kushner, „Apropierea mileniului" şi „Perestroika", reunite sub titlul „Îngeri în America", vor fi pentru prima dată reprezentate integral în România. Iar noutatea absolută constă în faptul că regizorul Victor Ioan Frunză aduce, cu acest prilej, pe o scenă autohtonă noţiunea de „teatru în serial".

Percepută, la începutul anilor '90 când a fost scrisă, drept un manifest al drepturilor mişcării gay, piesa, în două părţi, a fost distinsă în 1993 cu Premiul Pulitzer. Victor Ioan Frunză a declarat pentru „Adevărul" că-şi propune să dezvăluie însă celelalte laturi ale textelor, şi anume dimensiunea religioasă, construind un spectacol în două părţi, „volumul unu" şi „volumul doi", aşa cum le numeau actorii la repetiţii.

Universul lui Kushner este construit de regizor şi de scenografa Adriana Grand ca un fel de sală de aşteptare, care ar putea fi, în aceeaşi măsură, de metrou sau de policlinică. Un univers neprimitor, din care Dumnezeu a fugit şi în care îngerii au cu totul alte înfăţişări decât cele canonice.

George Ivaşcu şi Virginia Mirea, la repetiţie

Fără „trucuri obişnuite"

Dincolo de provocarea pe care o lansează autorul, aceea ca toate rolurile să fie jucate doar de opt actori, cu recomandarea ca partiturile femeilor să fie interpretate de bărbaţi şi invers, scenariul aduce şi imaginea unei fiinţe nepământeşti. „Textul pune serioase probleme de scenotehnică", explică regizorul, „pentru că este vorba despre o apariţie supranaturală a acestui înger coborât pe pământ".

Victor Ioan Frunză precizează: „N-am vrut să apelez la trucurile obişnuite, pentru că am înţeles că nu am nicio şansă, pe de o parte din pricina decăderii stupefiante a scenotehnicii din teatrele din România, iar pe de altă parte pentru că acum mi‑am dat seama (deşi sunt un om care a făcut multe superproducţii), că nu asta e zona în care ar trebui să merg. Şi ceea ce m-a influenţat foarte mult a fost una dintre expoziţiile Adrianei Grand, numită «Îngeri industriali», de la Budapesta. Atunci m-am gândit că poate aşa ar trebui să arate îngerii...".

Nicoleta Hâncu, George Costin şi Virginia Mirea discută detalii despre rolurile interpretate

O zi petrecută în sala de repetiţii cu cei opt interpreţi, doi dintre ei actori consacraţi, George Ivaşcu şi Virginia Mirea, dezvăluie, dincolo de micile secrete ale lucrului efectiv cu personajele şi cu lumea lor, un univers special, care, în cazul acestui spectacol, se creează în timp real şi e de fiecare dată altfel. Spectacolul este, în fapt, format din două montări diferite, dar dependente una de alta. Personajele, psihologia lor, atmosfera, decorul, totul evoluează. Ceea ce se conturează în prima parte, „Apropierea mileniului", continuă şi se desăvârşeşte în cea de-a doua parte, numită „Perestroika".

Spectatorul poate alege să vadă doar unul dintre spectacole, întrucât ele urmează a fi reprezentate fie în seri diferite, fie cu o pauză de câteva ore între ele, în funcţie de marketingul teatrului. Dar cel care nu le va urmări în evoluţie va pierde esenţa transformărilor care se petrec şi va rata misterul, consideră regizorul. „În ambele spectacole joacă aceiaşi actori, iar caracterele lor apar în amândouă textele şi evoluţiile sunt spectaculoase".

„În căutarea unui nou Mesia"

Scenografa Adriana Grand propune pentru aceste montări un decor care evoluează odată cu personajele şi, în acelaşi timp, un adevărat happening plastic, întrucât el se creează în timp real. Una dintre actriţe, care interpretează o toxicomană, înspăimântată de contactul cu oamenii şi izolată în dormitorul ei, începe să-l vopsească. Şi de acolo, ajunge să vopsească lumea întreagă... „Plecând din camera ei, ea începe să vopsească absolut tot, schiţează oamenii de care îi e frică. E un decor care va fi întotdeauna diferit, pentru că actriţa care joacă nu va putea vopsi niciodată la fel. Decorul e în evoluţie permanentă", explică Adriana Grand. În partea a doua, transformarea este tulburătoare. Sala mare de aşteptare, pereţii plini de mâzgălituri şi desene se transformă în Zidului Berlinului, cu toate acele graffiti protestatare bine cunoscute.

În această lume, Victor Ioan Frunză îşi plasează personajele, mărturisindu-şi în acelaşi timp spaimele pe care un astfel de text le poate stârni: „E vorba despre o ţesătură dramatică care de multe ori îmi provoacă frică".

Iar dimensiunea religioasă pe care el îşi construieşte montarea cu siguranţă va isca nenumărate dispute. „Este o piesă religioasă, despre un Dumnezeu care e dorit, dar care a întors spatele omenirii, pentru că a văzut mult prea mult rău în jur, iar îngerii lui Dumnezeu coboară pe pământ în căutarea unui nou Mesia. Or, acest Mesia este un Mesia atipic, îl găsim acolo unde ne-am fi aşteptat mai puţin, după clişeele noastre, şi acesta e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le descoperi în text. Dincolo de problematica socială a minorităţilor, a orientărilor sexuale, este o piesă în care, paradoxal, cei care ar fi trebuit să creadă în îngeri nu-i văd, iar proscrişii, cei despre care te-ai gândi că nu pot să acceadă în zona aceasta, sunt cei care cred în existenţa lor".

Decor în evoluţie

Decorul spectacolului este în permanentă evoluţie şi se construieşte în timp real, în faţa spectatorilor, care sunt martori la toate transformările pe care acesta le presupune. De la o reprezentaţie la alta, o actriţă vopseşte scena, iar desenele ei sunt de fiecare dată altele.

"Este o piesă religioasă, despre un Dumnezeu care e dorit, dar care a întors spatele omenirii."

Victor Ioan Frunză

regizor

„«Îngeri în America» a fost un pariu pentru mine"

Victor Ioan Frunză, un artist inovator Foto: arhiva adevărul

După „Cântăreaţa cheală şi Lecţia" de la Teatrul de Comedie şi „Furtuna" de la Centrul UNESCO, „Îngeri în America" este al treilea spectacol pe care îl montaţi pe o scenă din Bucureşti, după o destul de lungă despărţire de Capitală. De ce v-aţi oprit la textul în două părţi al lui Tony Kushner?

Este un proiect mai vechi, pentru că tema piesei se încadrează în programul meu regizoral. Spun asta tocmai pentru că am observat multe luări de poziţie, în ultima vreme, împotriva conceptului de „program regizoral", care e foarte greşit înţeles. A avea program regizoral nu înseamnă să ştii ce vei monta şi pe lumea cealaltă, cum s-a scris în presă, ci să ai nişte direcţii, teme care te interesează... Iar în momentul în care ai aceste direcţii, textele vin către tine. „Îngeri în America" se încadrează în direcţia destul de amplă a eroilor al căror tragism se exprimă prin ratarea lor. Eroi surprinşi într-un moment de tragică ratare...

În vederea proiectului aţi făcut o audiţie impresionantă. Cum arată, din perspectiva unui regizor de scenă consacrat, lumea tinerilor actori?

E adevărat. La audiţie a venit un număr extrem de mare de oameni. Ne-am oprit la 500 pentru că nu mai puteam. Noi eram pregătiţi să terminăm în câteva zile şi a durat trei săptămâni. Devotamentul oamenilor, faptul că au venit în număr atât de mare pe mine m-au impresionat. Iar cei care au rămas au participat la un fel de iniţiere teatrală la care am luat parte şi eu. Am repetat într‑o altă sală decât a teatrului, am stat acolo vreo două luni până am mers pe scenă. Stăteam împreună mult timp şi lucrurile s-au legat frumos. Iar la începuturile repetiţiilor totdeauna, timp de două-trei ore, vorbeam despre teatru. Mi-aş dori ca cei care au în mâini destinele teatrului să fi auzit ce spun aceşti actori tineri, să fi aflat cum văd ei teatrul. Pentru că, din perspectiva lor, această artă are o cu totul altă faţă decât o vedem noi pe la festivităţile poleite.

Ce aduce nou în peisajul teatral din România spectacolul care va avea premiera luna următoare la Teatrul Metropolis?

Din punct de vedere formal, va fi prima încercare de teatru în serial din România. Apoi, cele două texte sunt considerate printre cele mai bune zece piese ale secolului trecut. Este prima oară când textul este tradus integral în limba română şi jucat integral. Iar mie, personal, mi-a plăcut acest pariu de a face pe mica scenă a Teatrului Metropolis un text de o asemenea amploare. Cum spune Shakespeare, „să faci să încapă pe aceste biete scânduri o lume întreagă". Dincolo de faptul că va fi bun sau rău, spectacolul este un demers necesar într-o mişcare teatrală uniformizată.

http://www.adevarul.ro/cultura/Romania_va_avea_pentru_prima_oara_teatru_in_serial_0_540546630.html

sursa

Ideo Ideis - mergeti sa vedeti

2011-08-05T06:15:00.000-07:00

Am participat ieri cu spectacolul Furtuna http://spectacolul-furtuna.blogspot.com/ la Festivalul de Teatru Tanar Ideo Ideis http://www.ideoideis.ro/ organizat la Alexandria. Este unul dintre cele mai bine organizate festivaluri de teatru la care am fost si s-a reusit asta cu resurse foarte putine. Atmosfera este placuta, publicul este extraordinar, au fost peste 500 de oameni in sala, echipa tehnica "Shtanga Boys" este ireprosabila, rezolva TOT! nu pot sa nu imi aduc aminte de echipa tehnica de la Teatrul de Opereta cand am jucat Caligula in cadrul FNT acum 3 ani...diferenta este atat de mare...

Felicitari echipei minunate care se ocupa de acest proiect.

Gala Premiilor Festivalului de Comedie 2011

2011-06-19T02:16:00.000-07:00

Marele câştigător al serii a fost desemnat spectacolul Teatrului de Comedie "Cântăreaţa cheală & Lecţia" de Eugen Ionescu, în regia lui Victor Ioan Frunză, recompensat cu premii la patru categorii: Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal acordat lui George Costin pentru rolul "Profesorul" şi Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal înmânat actriţei Virginia Mirea pentru rolul "Doamna Smith".|n absenţa regizorului, premiul i-a fost în mânat actorului George Costin, laureat cu premiul pentru cel mai bun actor: "...sunt cu atât mai onorat pentru acest premiu cu cât anul trecut un artist pe care-l apreciez foarte mult, Horaţiu Mălăele, a primit acelaşi premiu pentru acelaşi rol, nu în acelaşi spectacol, dar în aceeaşi piesă. (...) Nu am să ţin un speach pentru dânsul (n.r. - Victor Ioan Frunză), dar vă mulţumesc în numele dânsului", a spus George Costin.

Juriul compus din Ileana Lucaciu, Dan Puican, Crina Semciuc şi Vlad Cristache a decis să acorde mai departe Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar lui Nicu Mihoc pentru rolul "Directorul Cristinoiu" din spectacolul Teatrului Naţional Sibiu - "Opinia publică" in timp ce premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar s-a dus către ă Ioana Anastasia Anton pentru rolul "A mijlocie" din spectacolul Teatrului Odeon, "Blifat" de Gabriel Pintilei, regia Alexandru Mihail.

Dragoş Buhagiar a fost premiat anul acest la categoria "cea mai bună scenografie" pentru spectacolele "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija, Teatrul Naţional Iaşi şi "Opinia public", de Aurel Baranga, regia lui Cristian Theodor Popescu. Totodată Compania de Teatru Passe-Partout Dan Puric a obţinut Premiul special al juriului pentru spectacolul de teatru non-verbal "România. |nchis pentru inventar", scenariul şi regia Dragoş Huluba.

Concursul de Comedie Românească, desfăşurat în cadrul festCO 2011 şi ajuns la ediţia a VI-a, l-a desemnat câştigător, în cadrul aceleiaşi Gale pe Bogdan Costin, pentru piesa "De ce urâm femeile". Pe locurile următoare s-au clasat Cezar Ghioca, autorul piesei "Nora londoneză" şi Laurenţiu Budău , pentru comedia "Charles Dickens nu locuieşte aici". Juriul acestei secţiuni a fost format din Adrian Lustig, Virginia Dobrovici şi Cristian Juncu.

sursa http://www.jurnalul.ro/cultura/teatru/gala-comediei-romanesti-festco-2011-vezi-castigatorii-582033.html

Caligula - Camus

2011-06-14T03:56:00.000-07:00

azi, la 22.30 pe TVR Cultural, Caligula de A. Camus. directia de scena Victor Ioan Frunza, scenografia Grand Adriana

CC&Lectia

2011-06-11T06:49:00.000-07:00

maine, 12.06.2011 la ora 19.00 Cantareata Cheala & Lectia la Teatrul de Comedie in cadrul FestCo 2011

Oh..

2011-05-14T15:06:00.000-07:00

Iata ce i-as spune eu domnului deputat Victor Socaciu, in cazul in care as sta de vorba cu el:

1. Romania nu este Ungaria, cum Ungaria nu este China, cum China nu este Italia...

2. Daca vrei sa promovezi valorile nationale ale culturii (in speta limba romana), cum sustine dansul ca doreste , nu o faci contrand o cultura superioara, ci mai degraba dezvoltand cultura proprie prin:

- stimularea dramaturgiei contemporane

- infiintarea de teatre

- dezvoltarea cinematografiei

etc etc etc samd samd samd

Personal, cred ca propunerea s-a transformat intr-o ambitie stupida de-a domniei sale!

festival de teatru pentru copii

2011-05-14T15:03:00.000-07:00

Astazi am participat in juriul Festivalului National de Teatru Scolar "Zambet de Copil" la Brasov. Tot ce pot sa spun este ca a fost o fericire!

nedUDMRire

2011-03-17T10:38:00.001-07:00

Ceea ce nu a spus nimeni este faptul ca descreieratul functionar public din Miercurea Ciuc care a spanzurat paiatza romana in fata copiilor cu avizul autoritatilor locale si fara ca vreun jandarm sa fie prezent langa el, este acelasi descreierat care pe 15 ianuarie 2011 a protestat de ziua lui Eminescu pentru interzicerea si condamnarea poetului, in exact aceleasi conditii, cu acordul autoritatilor. Sunt ferm convins ca de data asta nu se asteptau oficialitatile de la McCiuc la un asemenea gest din partea unui functionar platit cu lei romanesti.

Ma scarbeste reactia Puterii, ma bucura reactia opozitiei, in speranta desarta ca nu se vor alia cu doamna de companie UDMR la urmatoarele alegeri.

Un articol care mi-a placut

2011-01-30T14:13:00.000-08:00

"Ce bine e să nu faci nimic, asta foarte încet şi, dacă se poate, şi pe bani” - e replica unui personaj de teatru. Nu pe scenă aţi auzit-o, ci din gura noilor îmbogăţiţi ai tranziţiei care s-au cocoţat pe soclurile de unde au fost dărâmate modelele sociale ale profesorului, militarului, medicului, artistului, cercetătorului. Generaţiile ultimelor două decenii s-au născut într-un spaţiu al democraţiei declamate, care a impus un capitalism formal. Între ce li s-a inoculat acestora şi ce trăiesc ei cu adevărat este o imensă prăpastie: democraţia e în fapt curvocraţie, capitalismul e acţiunea îngemănată de jecmănire a statului de către o bandă de politicieni cu jefuirea tuturor de către acelaşi stat din ce în ce mai secătuit, făcut să devină mai neputincios şi mai strâns în capcană. Hăul dintre ce se spune că e viaţa lor şi ce este în fapt i-a transformat în fiinţe schizoide, în cetăţeni duplicitari.

Dacă statul comunist şi-a dovedit falimentul într-o revoluţie unde mulţi au fost sacrificaţi numai pentru emoţie mediatică şi validarea manualelor de istorie, atunci a fost şi momentul pentru a arde, odată cu carnetele de partid, concepte pe care socialismul şi le împroprietărise pe nedrept: comunitate, bun comun, bine public, solidaritate, etică socială, stimă de sine, demnitate, patrie, naţiune etc. După 20 de ani, preşedintele României declară că statul român nu mai poate fi responsabil pentru cetăţenii săi. Uluitor ce repede s-a instalat minciuna şi impostura! Statul european e tocmai acea invenţie a oamenilor care se vrea responsabilă pentru membrii lui. A declara că soluţia e „statul minimal” nu anulează sensul fundamental pentru care democraţiile moderne sunt state sociale, şi nu state ale unei găşti, ale unei camarile, ale unei coterii de partid, aşa cum îşi doreşte astăzi un preşedinte iresponsabil. În atmosfera de junglă, bine întreţinută, politicienii au injectat permanent ideea că soluţia este individuală, că fiecare trebuie să lupte doar pentru el, că toţi suntem într-o competiţie nemiloasă, fără reguli, unde cel mai rău, mai abil şi mai nesimţitor va câştiga. Individualismul şi indiferentismul exacerbat au fost adevărata politică promovată de guvernanţii portocalii. Jefuiţi, minţiţi şi dezbinaţi în numele ideii de concurenţă! - acestea au fost îndemnurile şi pilda liderului. Dar şi starea în care au ajuns cei mai mulţi dintre români. Rezultatele capitalismului sălbatic şi ale surogatului de democraţie sunt o polarizare extremă a societăţii, sentimentul acut al inechităţii şi anularea speranţei într-o viaţă mai bună. Resemnare sau exod…

Competiţia nu poate exista în afara unei minime norme morale, reuşita cuiva cu preţul suferinţei altora e în van, atunci când vrei să construieşti o societate sănătoasă. Doar dacă, mincinos şi nedrept, preşedintele unei ţări în derivă se foloseşte fără scrupule de cuvinte descărnate de istorie spre a ţine captiv un stat pentru sine şi pentru partidul său întreţinut pe principii mafiote.

Sună straniu şi paradoxal pentru o ţară europeană, dar un stat prizonier, aşa cum e astăzi România, nu poate fi recuperat decât printr-o acţiune de eliberare. Revolta împotriva captivităţii portocalii trebuie să plece de la reinventarea solidarităţii, a conştiinţei de a fi o comunitate, că avem bunuri şi un bine comun de apărat, că ne putem reda demnitatea de cetăţeni ai unei ţări unde se poate reconstrui, se poate învăţa din nou traiul prosper. A fi moral nu e nici desuet, nici un handicap, din contră, poate fi premisa de a ne respecta din nou, de a avea iarăşi exerciţiul afecţiunii pentru celălalt. Competiţie înseamnă mai mult decât orbirea solitarului, poate însemna colaborare şi complementar, armonie. Profesionalism şi competenţă nu vor mai fi vorbe goale ale farsei numite guvernare, ci vor redeveni fundaţii pentru cultura lucrului bine făcut ce va înlocui imperativul Acum, Mult, Uşor!, politica jafului naţional. Ţara a ajuns maidanul pe care au crescut bălăriile urii, ale disperării şi hoţiei şi unde regula o fac şmecherii de la putere. E vremea unei arături de primăvară, care să dezrădăcineze răul, lăsând din nou lumină pentru încredere, echilibru şi comuniune. Se simte nevoia de pământ reavăn, de aer şi apă proaspete, de seminţe sănătoase nemodificate politic, nepervertite la obsesia individualistă a spicului, ci având conştiinţa generoasă a recoltei.

Statul trebuie să redevină responsabil pentru fiecare dintre cetăţenii săi, cărora să le ofere nu doar un viitor predictibil, ci şi demnitatea de a-i aparţine."

sursa http://www.noriimei.ro/

Interviu cu Victor Ioan Frunza

2011-01-06T05:10:00.000-08:00

http://www.romanialibera.ro/arte/teatru/sufletul-nostru-este-la-teatru-210787.html

Interviu realizat de Irina Budeanu

Există, oare, vreo bucurie mai mare pentru un cronicar decât să stea de vorbă pe-ndelete cu un mare regizor, imediat după premieră? Mai ales când regizorul se numeşte Victor Ioan Frunză, iar premiera este o explozie de imaginaţie, fantezie şi inedit? Este vorba despre Furtuna, de Shakespeare, cu numai patru tineri actori, care interpretează 15 personaje. Spectacolul a fost pus în scenă la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, al cărui director este actorul Cosmin Şofron. Ideea lui Victor Ioan Frunză de a înghesui Furtuna într-un spaţiu cât o garsonieră a fost excelentă şi complet atipică pentru montările cu această piesă, pe care regizorii noştri le-au făcut de-a lungul vremii. De ce să proiectăm eterna luptă dintre barbarie şi civilizaţie, dintre iluzie şi realitate, dintre candoare şi ură în spaţii uriaşe bântuite de dragoni, fiinţe misterioase, personaje fabuloase? Când, de fapt, toate aceste „bătălii” se află chiar în noi înşine, în micul nostru apartament, înconjurat de amintiri, unde suntem mereu pe picior de plecare. Insula pe care eşuează Prospero e chiar sufletul lui aflat în derivă, o cameră în care se ascunde de lume. Iar această „aventură de cameră” nu putea să aibă atâta farmec şi magie dacă nu ar fi intervenit, ca de fiecare dată în spectacolele lui Frunză, excepţionala scenografă Adriana Grand. De ce a ales Victor Ioan Frunză această abordare a celebrei piese a lui Will? În dialogul cordial pe care l-am avut cu regizorul memorabilelor montări Tom Paine, Marat-Sade, Visul unei nopţi de vară, Ghetto, Satyricon, Darul Gorgonei sau Turandot (ca să dau doar câteva exemple din vasta sa operă), mi-a răspuns la această întrebare, dar şi la multe altele.

Dragă Victor, îmi face o mare plăcere să stau de vorbă cu tine, după ce mai bine de o oră și jumătate am fost împreună cu Prospero, Ariel, Caliban și Miranda pe insula visurilor și a deznădejdilor noastre. Am avut o surpriză de proporții. Am văzut un spectacol, Furtuna - cine nu pune astăzi Furtuna? - complet atipic. Cum ai avut „îndrăzneala” să montezi piesa „contemporanului nostru”, Shakespeare, doar cu patru actori?

M-am gândit că în toate spectacolele mele - deşi poate părea ciudat ce-ţi voi spune - am căutat simplitatea. Ştiu că spectacolele „marca” Victor Ioan Frunză sunt percepute ca fiind foarte complicate, grandioase ş.a.m.d. De fapt, ele sunt exact inversul a ceea ce se scrie, în general, despre montările mele. De la o vreme, mă bântuie ideea de a realiza un spectacol simplu, pur şi simplu, aşa cum e un cântec de Bob Dylan. Vezi o chitară, o muzicuţă şi un om, iar acolo, pe scenă, e o lume întreagă. Cred că preocuparea asta poate părea formală. Dar nu e aşa. Ea priveşte şi conţinutul. Pe de altă parte, şi spaţiul în care produci un spectacol te inspiră, te obligă. Când am văzut acest spaţiu de la Centrul de Cultură, am ştiut că Prospero ar putea fi exilat şi într-o casă părăsită. Lucrurile evoluând în acest sens, mi-am dat seama că pot să restrâng şi distribuţia. Încet, încet, am realizat că miturile nu depind de numărul celor care le spun, ci de forţa cu care le expun, de impactul lor asupra publicului. Şi trebuie să mai adaug ceva. Repetam la Târgu-Mureş un spectacol şi lipseau câţiva interpreţi. Dar am ţinut să repet. Şi actorii care erau în distribuţie spuneau şi replicile celor absenţi. Ei bine, toate aceste straturi de impresii s-au adunat şi au născut spectacolul în această formă.

La prima impresie, ar părea un spectacol minimalist. În momentul în care intri în spectacol, te cucerește, te captivează. Aparent, cu mijloace minime, creezi și recreezi o lume uriașă, în care ne regăsim cu toții, spectatori și artiști. Ai pus un accent foarte modern, dar fără ostentație, pe această lume însingurată, aflată mereu în primejdia de a-și pierde identitatea.

M-am gândit, de exemplu, cum să arăţi miracolul. Până la urmă, Prospero e un magician. Noi suntem impresionaţi de lucrurile paranormale, inhibaţi, uluiţi. Din punctul meu de vedere, miraculosul are un suport foarte simplu. Ceea ce vedem noi astăzi, super-eroii, reprezintă o aspiraţie. Mi-aduc aminte că, atunci când eram student, am participat la o conferinţă cu psihoterapeuţi şi specialişti în paranormal. Mi-a rămas în minte cum unul dintre participanţi practica telekinezia. Nu era deloc complicat. Şi experienţa de atunci mi-a folosit acum. Eu cred că experimentul despre care toată lumea teatrală vorbeşte, ar trebui să se facă în profunzime, nu în zona formală. De exemplu, dacă s-ar experimenta în text, în felul în care aduci la lumină un text sau în reformularea spaţiului teatral, atunci noţiunea de experiment ar căpăta un sens cu adevărat important şi semnificativ. Exact acest lucru am încercat să fac. Se tot vorbeşte despre texte prăfuite, vechi. Dar nu etichetarea vechi/nou e importantă. A venit vremea să experimentăm în profunzimile artei spectacolului. După cum bine ştii, eu sunt foarte atent la text, consult zeci de traduceri, până să ajung la cea mai bună. Şi, în acest caz, am apelat la mai multe traduceri şi, în cele din urmă, am ajuns la o versiune nouă, dar care nu modifică nimic din spiritul operei lui Shakespeare. Limbajul este actualizat, unele pasaje sunt scurtate. Avem de-a face cu o redramatizare/rescriere a textului, aşa cum se face în lumea întreagă. Ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin că trădezi autorul.

Tu ai citit textul în cheie ironică. Dacă până aproape de final râdem în hohote, spre ultimele „acorduri” ale spectacolului cad măștile, ca să ne dăm seama că totul a fost o înscenare a umorului și a ironiei, ca să vorbești despre o dramă.

Da, ai spus foarte bine. Piesa are o construcţie specială. O porţiune consistentă din ea este rezervată comicului, situaţiilor bufe, improvizaţiilor şi, dintr-o dată, în Actul V, răsare tema care fusese enunţată, dar ţinută tot timpul în penumbră. Până la urmă, de aici vine greutatea înscenării, dar şi frumuseţea ei. De fapt, este un suspans comic care se rezolvă în Actul V.

Iar tu ai avut curajul să arunci în această aventură cinci actori foarte tineri.

Dacă n-ai un suport sensibil cum este actorul, nu poţi să faci nimic. Eu înnebunesc când văd cum umblă prin scenă simbolurile. Adolf Appia spunea că actorul instituie spaţiul. E foarte important. Cei patru actori - Ioana Barbu, Sorin Miron, George Costin şi Alexandru Ion - contribuie mult la echilibrarea balanţei în acest spectacol. Minunaţi copii. Ioana Barbu este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) şi am descoperit în ea talentul, candoarea şi imaginaţia de care aveam nevoie pentru viziunea mea regizorală. Ea o interpretează pe Miranda, dar şi pe Ariel. Cu George Costin şi Sorin Miron am mai lucrat. Amândoi au urmat cursurile Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca. George Costin e, rând pe rând, Prospero, Stephane, Antonio, iar Sorin Miron le dă viaţă personajelor Caliban, Ariel şi Sebastian. Alexandru Ion, interpretul lui Ferdinand, Trinculo Alonso şi Ariel, a terminat cursurile UNATC, ca şi Ioana. Toţi patru sunt o echipă extraordinară.

Și, ca de obicei, Adriana Grand și-a stat în preajmă și a înțeles foarte bine discursul tău artistic. Spațiul pe care ea l-a creat e foarte modern. Totul se petrece într-o cameră invadată de amintiri, de fragmente de viață și de ce au putut să ia personajele cu ele, când s-au îmbarcat pe corabie.

Pot să-ţi spun că modelul este una dintre casele noastre. Din cauză că noi tot timpul suntem în mişcare, montăm peste tot în ţară, în străinătate, n-avem timp să locuim în aceste case, să despachetăm, să aranjăm lucrurile. E plin de cutii şi cutiuţe. Ele cam aşa arată, ca-n Furtuna. Totul e pe picior de plecare. Chiar discutam în timpul repetiţiilor că ar trebui să arate ca apartamentul nostru din Cluj. Acolo ne lăsăm valizele, hainele, când venim sau când plecăm. Viaţa noastră e ca o „furtună” într-un pahar cu apă. A stârni o furtună într-un pahar, aşa cum îi place Adrianei (n.n. - Adriana Grand) să spună, face parte dintr-o magie care seamănă cu cea practicată de Prospero. Un om care creează magicul în cotidian, care aduce misterul şi miraculosul chiar la tine în sufragerie. În 2011, vă aşteptăm în „sufrageria” noastră, să vă găsiţi propria „Furtună”.

In Deriva

2010-12-25T02:32:00.000-08:00

am urmarit si eu azi un episod din serialul In Deriva pe HBO. asteptam de mult sa il vad. Azi l-am vazut si am constatat ca:

dialogurile sunt sterile si parca sunt traduse dintr-o limba straina mot-a-mot, personajele nu vorbesc firesc.

nu inteleg 20% din ce se vorbeste (ma refer la dictie)

relatiile intre personaje un se leaga nicicum

am impresia ca actorii nu isi stiu textul si il improvizeaza, pauze multe si inutile, cauta "firescul" in detrimentul creatiei, pare o prima lectura de casting.

ce dracu` oameni buni...

imaginea e buna, sunetul e decent, actorii sunt experimentati, decorul e bine si totusi ansamblul e slab, filmul e plictisitor.

Interviu - Timpul Liber

2010-12-22T16:46:00.000-08:00

http://www.romanialibera.ro/arte/teatru/sufletul-nostru-este-la-teatru-210787.html

Sunt tineri, talentaţi, modeşti, serioşi şi, mai ales, pasionaţi de teatru. Pe Andreea şi George i-am văzut în spectacolul „Lecţia" de la Teatrul de Comedie, unde joacă rolurile principale, „Eleva" şi, respectiv, „Profesorul", un spectacol modern şi original, în care cei doi actori oferă interpretări  exemplare.

Pe Andreea o puteţi vedea la Teatrul de Comedie („Avarul îndrăgostit", „Lecţia"), Club La Scena („Un cuplu ciudat"), la Prima Tv („Mondenii"), dar şi în show-uri de improvizaţie. Mutat de curând în Bucureşti, George Costin joacă la Teatrul de Comedie în „Cântăreaţa cheală & Lecţia", la Centrul Cultural pentru  UNESCO „Nicolae Bălescu", în „Furtuna", dar şi la Teatrul Naţional Târgu Mureş şi Teatrul „Sică Alexandrescu" Braşov. Au debutat împreună la Braşov, iar acum s-au reîntâlnit la Teatrul de Comedie. I-am invitat pe cei doi să ne vorbească despre primii paşi în teatru, despre piesa „Lecţia", dar şi despre ceea ce le place (şi nu le place) în teatru.

Sunteţi amândoi din Braşov, unde aţi  şi debutat împreună.

George Costin: Da, am debutat împreună la Şcoala Populară de Arte şi la Casa Armatei din Braşov. Erau două trupe de teatru pentru amatori, pe care amândoi le frecventam şi am fost parteneri timp de trei ani. După care drumurile noastre s-au despărţit, eu am mers la facultate la Cluj, Andreea în Bucureşti.

Andreea Samson: Am mers împreună la Cluj, şi eu am dat la facultate acolo, am intrat şi la Cluj şi la Bucureşti, am ales Bucureştiul. Şi uite, cumva, destinele noastre s-au reîntâlnit.

V-aţi reîntâlnit pentru spectacolul „Lecţia".

G.C.: Eu am senzaţia că parcă nu au trecut şapte ani de când nu ne-am mai văzut. Eu nu ştiu cum mă găseşte pe mine Andreea, eu o găsesc neschimbată şi nu mi se pare că a trecut atâta timp.

A.S.: Aşa este, nu ne-am îndepărtat. Prietenii pe care ţi-i faci în adolescenţă rămân prieteni adevăraţi. Ne-am înţeles foarte bine. O dată ce te formezi cu un om, n-ai cum să nu te înţelegi cu el şi să nu vibrezi. Şi ne potrivim, avem acelaşi stil

A fost prima întâlnire cu teatrul lui Eugène Ionesco?

A.S.: Nu, am avut şansa de a mă întâlni cu Ionesco la „Ce formidabilă harababură", în regia lui Gelu Colceag, unde alături de colegii mei mai tineri, aveam roluri mici, dar suficiente pentru a ne familiariza cu teatrul acestuia. Dar ca să-l înţeleg pe Ionesco şi să intru în carne, ca să spun aşa, „Lecţia" a fost o lecţie. La Teatrul de Comedie am mai avut roluri principale, la fel şi la Teatrul Mic, în „Fluturii sunt liberi", dar cel din „Lecţia" este un rol foarte important pentru mine, pe CV pot să-l trec primul. Trebuie să-i mulţumesc domnului Frunză, care mi-a oferit această şansă, după ce m-a văzut în „Fluturii sunt liberi". A fost excepţional momentul în care mi-a spus „vom lucra împreună", a fost excepţional sentimentul de încredere şi confortul de a lucra cu un prieten.

George, tu nu eşti la prima colaborare cu domnul Frunză?

G.C.: Nu, eu sunt doar la a zecea. Dincolo de faptul că joc acum, la Bucureşti, în „Cântăreaţa cheală & Lecţia", noi formăm o echipă de vreo trei ani de zile. Am lucrat alături de domnul regizor Ioan Frunză şi doamna scenograf Adriana Grand, în multe teatre prin ţară.

Spune-ne puţin despre ceea ce se întâmplă în ţară.

G.C.: Mişcarea teatrală din ţară este destul de amplă şi de multe ori se întâmplă lucruri interesante şi bune. De exemplu, eu am fost actor timp de patru ani la Baia Mare unde, poate par

lipsit de modestie, am participat la nişte spectacole importante, spectacole foarte bune, o parte dintre ele au fost aduse şi la Bucureşti - „Caligula", „Faust" şi „Portugalia". De multe ori, un actor de teatru în provincie are şansa să lucreze mult mai mult şi mult mai bine decât în Bucureşti, unde concurenţa este mare, dar şi unde piaţa de muncă este mai ofertantă, în sensul că poţi să faci emisiuni, filme, reclame. Pe când în provincie, activitatea e concentrată sută la sută pe teatru, iar acesta este un lucru bun.

Mulţi spun că Bucureştiul dă tonul şi în teatru. Tu lucrezi mult în provincie, cum stau lucrurile: e un mit sau o realitate?

G.C.: Nu ştiu dacă este neapărat un mit, dar o realitate sigur nu este. Nu se face teatru doar în Bucureşti şi, de cele mai multe ori, din păcate, spectacolele bune, valoroase nu sunt în Bucureşti, le găseşti în alte teatre. Acum, nu ştiu exact de ce se întâmplă lucrul acesta. În ceea ce priveşte teatrul, Bucureştiul este sub anumite producţii care se fac în ţară. Bineînţeles că pot fi contrazis, vorbesc de o artă vie, imperfectă, sistemul de valori e dat peste cap şi atunci oricine poate să spună orice. Punctul meu de vedere e că sunt spectacole foarte bune în provincie, mai bune decât cele de pe scenele din Bucureşti.

A.S.: S-a pierdut uşor nevoia de a face teatru pentru sufletul tău, unii îl fac pentru a scoate afară nişte demoni interiori, situaţie pe care unii oameni n-au cum s-o înţeleagă. Plus

că în Bucureşti viaţa e foarte tumultuoasă, merg la repetiţii, apoi la filmare, seara am spectacole de improvizaţie, trebuie să fac cât mai multe să-mi pot plăti chiria şi facturile. Eu, de exemplu, dacă aş câştiga suficienţi bani din teatru, n-aş mai face televiziune. La teatru e sufletul nostru.

G.C.: Îţi dau un exemplu concret, legat de ceea ce a spus Andreea. Eu, în ultimii 2-3 ani cred că am avut o pauză de vreo două sau trei săptămâni. Acesta a fost timpul meu liber

, în rest, fără să exagerez, cred că am lucrat peste zece ore pe zi, zilnic, la teatru, fără sâmbătă ori duminică liberă, la spectacolele pe care le-am făcut. Ce-i drept, am avut un an foarte plin. La Târgu Mureş, unde am lucrat, n-am avut timp să ies să mă plimb deloc, n-am avut timp să vizitez nici măcar Grădina Zoologică, pe care doream mult s-o văd. Ori, în Bucureşti, nu-i poţi cere asta unui actor, să stea numai în teatru, pentru că lumea aici aleargă să supravieţuiască. E foarte greu să supravieţuieşti doar din teatru şi, dacă vrei, eşti obligat să alergi, să accepţi cât mai multe proiecte. Şi atunci se diluează puţin producţia teatrală în sine. Nu e neapărat o regulă.

A.S.: Bineînţeles, şi în Bucureşti sunt spectacole de valoare. La Teatrul de Comedie, unde sunt mândră să lucrez, sunt spectacole foarte, foarte bune, de exemplu „Casa Zoikăi", care a luat premii UNITER. Eu sunt foarte legată de Comedie, e a doua mea casă, lucrez acolo din anul trei de facultate. Aş dori să lucrez mai mult şi cred că pot să lucrez mai mult acolo, să scoată din mine tot.

Ce vă place şi ce nu vă place în lumea teatrului?

A.S.: Din punct de vedere artistic n-am de ce să mă plâng. Sunt înconjurată de actori foarte buni, de colegi minunaţi. Dar din punct de vedere financiar

, suntem ultimii. Avem 700 lei

salariu, ce să zic mai mult?! Îşi bat joc de noi. Deseori suntem comparaţi cu generaţia mare, de aur, cu actori foarte buni, cărora le purtăm tot respectul, însă pe noi nu ne lasă să fim actori, să ieşim la suprafaţă. Oamenii din Guvern ne tot dau în cap cu ciocanul.

G.C.: Mulţi spun că asta e condiţia artistului. Aşa o fi! Pe mine nu mă încântă şi nu vreau s-o accept. Eu cred că noi nu am avut şansa, norocul, pe care l-au avut marile noastre vedete: nu apărem atât de des la televizor. Este singura diferenţă dintre un actor talentat de vârsta noastră şi un actor pe care-l ştie toată lumea. Valorile sunt la fel de mari ca acum 40 de ani. Pe Andreea o vedeţi la televizor, într-o emisiune, dar n-o vedeţi în filme ori în teatru tv. Nici pe mine. Nu ai şansa să te afirmi. Una este să joci doar teatru, alta e să faci şi filme, să fii văzut, să fii recunoscut. Şi atunci, e normal să fii nemulţumit de condiţia ta de actor, că poate de multe ori faci sacrificii prea mari pentru rezultatele pe care le obţii. Şi nu mă refer doar la aspectul financiar, ci la faptul că performanţa nu e întotdeauna recunoscută ca atare în meseria noastră.

Amândoi v-aţi mutat în Bucureşti,  ce v-a plăcut aici?

G.C.: Eu am terminat facultatea în Cluj, apoi am lucrat patru ani prin nordul ţării, după care am făcut un master în management

cultural în Bucureşti şi cam aşa am ajuns în Bucureşti. În acest moment, lucrez la Târgu Mureş, la Braşov şi la Bucureşti, însă până anul acesta am lucrat în multe alte oraşe din ţară. Şi, vă spun, Bucureştiul nu este mai urât decât alt oraş. E un oraş mai mare şi, normal, se întâmplă lucrurile la o scară mai mare. Traficul e mai mare, oamenii buni sunt mai mulţi, oamenii răi sunt şi ei, la rândul lor, mai mulţi decât în alte părţi.

Care oameni din teatru v-au influenţat?

G.C.: Întâlnirea mea cu domnul Frunză a fost cu totul specială, cred că a fost şansa mea. Personalităţile marcante din cariera mea de până acum rămân domnul Frunză şi Adriana Grand, doi oameni de teatru în primul rând, de la care am învăţat mult, am deprins un fel de a fi în meseria asta şi un anumit grad de profesionalism. Mi-ar plăcea, mai târziu, când o să am şi eu de dat ceva, să fiu un exemplu pentru ceilalţi. Deocamdată încerc să învăţ cât mai multe de la oamenii valoroşi pe care-i întâlnesc.

A.S.: Încep cu facultatea, formarea a fost foarte importantă pentru mine. O să încep cu Gelu Colceag, profesorul nostru în facultate care a avut simţul să ne distribuie în roluri care ni se potriveau. Apoi, domnul Radu Gabriel, profesorul de la care am învăţat comedia, continui cu Vlad Masaci, datorită lui fac acum improvizaţie. Apoi sunt colegii mei de clasă, alături de care am continuat să lucrez (de exemplu „Un cuplu ciudat", Club „La Scena") şi bineînţeles colegii de la Comedie. Şi, nu în ultimul rând, domnul Frunză, care mi-a dat rolul elevei din „Lecţia", după Eugène Ionesco, şi şansa de a simţi că cresc. Sper din tot sufletul să mai colaborez cu dânsul şi cu soţia sa, Adriana Grand. Sunt mulţi oameni care au contribuit la formarea mea, meseria asta nu poţi s-o faci singur, e o muncă de echipă.

După un an plin, ce v-aţi propus anul acesta de Crăciun?

G.C.: Crăciunul e sărbătoarea mea preferată. Îmi doresc să fiu doar cu oamenii cu care vreau să fiu: cu familia, cu prietenii mei, acasă. Nu ţin neapărat să mănânc ceva anume, însă îmi plac mirosurile, mai ales în dimineaţa de Crăciun, când miroase a mâncare, prăjituri, cozonac.

A.S.: Merg acasă! Sigur! Nu există să nu fiu cu mama, cu bunicii, cu toată familia în jurul mesei. Îmi doresc sănătate şi  linişte şi asta vă doresc şi vouă!

Primitivism!

2010-11-30T13:20:00.000-08:00

In anul 2010, cand toata Lumea face eforturi sa fie impreuna, tot se mai gasesc niste needucati care sa faca asta>

http://www.youtube.com/watch?v=v6uYBvomHNY&feature=player_embedded

departe, Japoinia

2010-11-22T12:49:00.000-08:00

Ministrul Justitiei din Japonia a demisionat dupa ce a glumit ca job-ul sau era "prea usor" pentru ca putea raspunde la intrebarile Parlamentului folosind cateva fraze memorate din-nainte.

Minoru Yanagida a demisionat la doar opt zile dupa ce le-a spus suporterilor ca poate scapa de intrebarile incomode foarte usor.

"A fi ministrul de Justitie este usor pentru ca nu trebuie sa tin minte decat doua fraze, pe care le pot folosi oricand nu am un raspuns la o intrebare din partea Parlamentului", a declarat acesta.

Minoru Yanagida a mai spus ca cele doua replici pe care le foloseste sunt : "Ma abtin de la a comenta probleme specifice" si "Ne confruntam cu o problema bazata pe legi si dovezi", potrivit The Telegraph.

Katsuya Okada, secretar general al partidului le-a spus reporterilor ca acele comentarii ale lui Yanagida au fost neadecvate.

"Poate ca a spus acele lucruri jumatate in gluma, dar chiar si asa, fapta nu poate ramane fara repercusiuni", a declarat Katsuya.

bursa RIFF

2010-11-15T10:40:00.000-08:00

astazi am participat la lansarea oficiala a bursei RIFF "pentru sustinerea financiara a celor care definesc spiritul tanar si performanta de exceptie in teatrul romanesc" oferita de RIFF Holding International prin intermediul Asociatiei pentru Studii si Cercetari in Domeniul Teatrului Euro-Thalia. Bursa i-a fost oferita lui Marius Manole. actiunea mi s-a parut un gest cu totul deosebit. felicitari!

Furtuna, Shakespeare

2010-11-08T09:24:00.001-08:00

CENTRUL CULTURAL pentru UNESCO "Nicolae Balcescu"

prezinta premiera spectacolului cu piesa

FURTUNA

de William Shakespeare

directia de scena: Victor Ioan Frunză

decorul si costumele: Adriana Grand

Cu: IOANA BARBU, GEORGE COSTIN,

ALEXANDRU ION, SORIN MIRON

FURTUNA / Comedia Imposibilului

Când vechii cartografi ajungeau la capătul Lumii, obişnuiau să scrie: De aici încolo sunt dragoni. Furtuna este o comedie venita din taramul dragonilor, in care Sacrul este camuflat în Profan. O poveste al carei motto poate fi o deviza a NASA: Totul e posibil! Imposibilul ia doar ceva mai mult timp. Este comedia Libertatii si a Identitatii, alegoria populara a confruntarii dintre omul artistic si omul mediocru. Prospero, un om agăţat de stânca speranţei vs. Caliban, un inocent primitiv si straniu, incapabil de a sesiza răul pe care îl comite.

Furtuna ne arata cum poti transforma o vulnerabilitate în avantaj. Ne spune ca teama de eşec te menţine învingător si ca omul trebuie să ia măsuri pentru a restabili echilibrul şi onoarea.

Furtuna – a face teatru cu tine insuti!

O poveste despre Om şi aşezarea lui în Cotidian.

Furtuna – o comedie a paradoxului!

Spectacolul a fost pus in scena in 36 de repetitii si a avut patru reprezentatii de test pana la premiera. Patru actori interpreteaza 15 personaje intr-un spectacol de 1 ora si treizeci de minute, fara pauza.

Premiera: duminica, 14 noiembrie 2010, ora 19.00

in sala CENTRULUI CULTURAL pentru UNESCO "Nicolae Balcescu”

Str.11 Iunie nr.41, sector 4, Bucuresti, sector 4. Tel.: 021/336 43 40 Fax: 021/336 63 75

Urmatoarea reprezentatie: miercuri, 24 noiembrie 2010, ora 19.00

CENTRUL CULTURAL pentru UNESCO "Nicolae Balcescu"

– director general Cristian Sofron –

Institutie publica aflata sub autoritatea Consiliului Local si a Primariei Sectorului 4

Duminica, 7 - Cantareata Cheala & Lectia

2010-11-05T18:49:00.000-07:00

Teatrul de Comedie, 7 noiembrie

ora 19.00

Cântăreaţa cheală
de Eugène Ionesco
în româneşte de Vlad Russo şi Vlad Zografi

Doamna Smith		Virginia Mirea
Domnul Smith		Florin Dobrovici
Doamna Martin		Mirela Zeţa
Domnul Martin		George Costin
Mary, menajeră		Bogdan Cotleţ
Căpitanul de pompieri		Dragoş Huluba

scenografia Adriana Grand
direcţia de scenă Victor Ioan Frunză

Lecţia
de Eugène Ionesco
în româneşte de Vlad Russo şi Vlad Zografi

Tînăra elevă		Andreea Samson
Profesorul		George Costin
Menajera		Bogdan Cotleţ

scenografia Adriana Grand
direcţia de scenă Victor Ioan Frunză

Vineri, 5 noiembrie, ora 19.00

2010-11-03T09:25:00.000-07:00

Furtuna
Furtuna, Shakespeare. Vineri, 5 noiembrie, 2010, ora 19.00, Centrul Cultural Nicolae Balcescu

Cu:
Ioana Barbu - Miranda, Ariel
George Costin - Prospero, Antonio, Stephano
Alexandru Ion - Ferdinand, Trinculo, Alonso, Ariel
Sorin Miron - Ariel, Caliban, Sebastian

scenografia - Grand Adriana
directia de scena - Victor Ioan Frunza

Un link util

2010-10-28T08:24:00.000-07:00

http://culturadata.ro/PDF-uri/4.%20Studiul%20statistici%20comparative.pdf

Statistici comparative ale sectorului cultural din România şi din câteva ţări europene

Casting

2010-10-25T08:09:00.001-07:00

Teatrul Metropolis organizeaza auditia pentru spectacolul „Angels in America” de Tony Kushner, directia de scena Victor Ioan Frunza.
actori/ actrite – 18 - 35 ani
inscriere la: auditiemetropolis@yahoo.com Informatii suplimentare: 0728 101 325
miercuri 27 oct – 10.00 – 15.00 si joi 28 oct – 10.00 – 15.00
*acte necesare: poza si CV

Unde imi zboara gandul in seara asta..

2010-10-23T14:38:00.000-07:00

La spectacolul de maine, la chitara de acasa, la ea, la idiotul care a adus doua ghivece cu flori pe scena imbracat in haine cu 4 numere mai mari, si la Elena care aduce un copil pe lume chiar acum (cred).

nush de ce an simtit nevoia sa scriu asta..

Furtuna

2010-10-18T15:23:00.001-07:00

Furtuna, Shakespeare. Miercuri, 20 oct si Vineri, 22 oct, 2010, ora 19.00, Centrul Cultural Nicolae Balcescu, repetitie cu public
Ioana Barbu - Miranda, Ariel
George Costin - Prospero, Antonio, Stephano
Alexandru Ion - Ferdinand, Trinculo, Alonso, Ariel
Sorin Miron - Ariel, Caliban, Sebastian

scenografia - Grand Adriana
directia de scena - Victor Ioan Frunza

In curand

2010-10-16T12:51:00.001-07:00

There`s a Tempest coming

POLEMICA si DIALOGUL

2010-09-30T12:52:00.000-07:00

Din seria "sa consultam dictionarul este sanatos"

polemica este (doar) o lupta de idei, iar dialogul este forma prin care se realizeaza schimbul de idei si este o caracteristica a lui Homo Sapiens, draga rinocerule!

O opinie

2010-09-27T11:51:00.001-07:00

In seara aceasta am participat la o lectura publica si o conferinta sustinuta la Ateneul Roman de Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura in 2009. Am ascultat cu deosebit interes opiniile doamnei Muller despre comunismul din Romania; s-au citit cateva pagini din noua ei carte, a fost si muzica, dialogul carismaticei Herta Muller cu Gabriel Liiceanu a fost un adevarat spectacol. Dar... mi se pare ciudat, foarte ciudat ca astazi, intr-o tara in care timp de 20 de ani toata lumea s-a preocupat de cine a fost securist, comunist, activist si in care nimeni nu a urlat si nu ulra nici acum, cand e un moment foarte greu, dupa autostrazi, salarii, infrastructura, cultura, invatamant, cand tara este guvernata execrabil, cand ni s-au taiat salariile, presedintele ne injura, ne cearta, se supara si ne sfideaza in functie de cat alcool a consumat cu o seara in urma, e foarte ciudat sa auzi pe cineva ca o condamna pe mama mea si pe tatal meu pentru faptul ca nu au fost eroi si nu s-au sacrificat opunandu-se unui sistem comunist, evident un sistem defect si care a produs victime, dar!! un sistem recunoscut ca fiind legitim de marile puteri, printre care si Germania Federala, acolo unde Herta Muller a trait timp de 23 de ani. Mi-ar fi placut daca Herta Muller, mi-ar fi scris/vorbit (este incontestabil ca stie sa o faca cu talent) despre vremurile de acum. Imi place militantismul, imi plac eroii, imi plac oamenii care spun liber ce gandesc cum face ea, dar cu ce ma ajuta pe mine azi faptul ca imi condamna parintii si poporul pentru ca nu au fost cu totii dizidenti si istoria pe care in loc sa ne-o asumam, ne chinuim inutil sa o negam si sa o condamnam si ratam esentialul. Nu suntem un popor de lasi! Sunetem o tara care a avut ghinionul istoric de a trece printr-o perioada oribila pe care ar trebui sa nu o uitam, dar pe care ar trebui sa o depasim (dracului)!

Este opinia mea, si mi-o asum!

Un Banc

2010-09-26T14:22:00.001-07:00

La scoala, profesoara ii intreaba pe copii despre meseriile parintilor lor:

Sandel: Tata este avocat!

Profesoara: Minunat, Sandel. O meserie vocationala, grea..foarte frumos. Urmatorul!

Marcel: Tata meu este macelar!

Profesoara: Foarte bine, Marcel. O meserie grea si necesara. Urmatorul!

etc etc

Profesoara: Bula, tatal tau cu ce se ocupa?

Bula: .... Tata meu..danseaza noaptea intr-un bar si se dezbraca pe muzica si..daca un nenea ii baga destui bani in chiloti se duce cu nenea ala in padure si face ce zice nenea.

Profesoara: Oh..copii, asta este tot pentru ziua de azi. Toata lumea sa iasa in pauza. Bula, tu mai ramai un pic.

copii ies

Profesoara> Vai, Bula, daca stiam asta despre tatal tau nu te mai puneam sa zici. Te rog sa ma ierti.

Bula: De fapt, am mintit. Tata nu lucreaza unde am zis.

Profesoara: dar de ce ai mintit mai Bula?

Bula: Pai...tata este consilierul lui Basescu, dar mi-a fost rusine sa zic.

Punct si mai departe

2010-09-17T23:33:00.000-07:00

Azi, 18 septembrie, ora 19.30, avampremiera spectacolului Iunie, de Zoltan Egressy, directia de scena - Victor Ioan Frunza, scenografia - Adriana Grand, Teatrul National Targu Mures.

Z Files

2010-07-31T16:12:00.000-07:00

rezonabil - REZONÁBIL, -Ă, rezonabili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecată sau o comportare raţională; cu judecată; cumpănit, cuminte. ♦ (Despre acţiuni, fapte etc.) Care se menţine în limitele normale, obişnuite; care nu are nimic ieşit din comun; fără exagerări; cumpătat. 2. Care este corespunzător cu valoarea lucrului

Ma tot intreb daca a (incerca sa) fii rezonabil mai este o virtute sau a devenit o slabiciune?! Naiva problema, dar importanta!

Despre o perioada

2010-07-27T15:21:00.000-07:00

Revazand Portugalia acum cateva seri si in seara aceasta Caligula, doua dintre spectacolele produse la Teatrul din Baia Mare, nu mi-am putut reprima un gand, si anume: cata munca si cu cata daruire s-a lucrat la aceste spectacole, si ma refer la toata echipa -actori, tineri elevi, echipa tehnica, creatorii spectacolului - si cat de putin s-au jucat! Ma bucura ca aceste spectacole se difuzeaza si sunt fixate pe suport video, ar fi fost pacat sa se iroseasca efortul deosebit al atator oameni. Cat despre cei care nu le-au mai dorit...nimic!

interviu Yorick.ro

2010-07-26T00:48:00.000-07:00

George Costin a jucat în opt teatre, în ţară şi în Bucureşti. Este unul dintre actorii tineri cei mai apreciaţi. A fost angajat la Teatrul din Baia Mare, iar acum este colaborator al mai multor teatre, printre care Teatrul de Comedie din Bucureşti. Despre măsurile Guvernului?! „Dacă n-au reuşit să taie din pensii, au mărit TVA-ul. Sunt convins că dacă nu reuşesc să dea actorii afară o să găsească ei altceva. Am senzaţia că e mai mult o ambiţie decât o încercare de rezolvare a unei situaţii.”

Cum comentezi odiseea Ordonanţei 63/2010? Pe tine, personal, te afectează în vreun fel?

Da, mă afectează şi ca om, şi ca om de teatru. Dar în primul rând ca actor. E un lucru care afectează toată comunitatea teatrală. Într-o vreme, actorii erau „prestatori de servicii artistice”. Dacă aşa spune legea, aşa suntem… funcţionari. Dar şi funcţionarii ăştia, dacă tot sunt împărţiţi pe atâtea calupuri de la actori până la cei care lucrează la finanţe, totuşi, ar trebui făcută o diferenţiere. Şi dacă ar fi să spunem că suntem funcţionari – ceea ce nu ne onorează – dar, mă rog, să acceptăm termenul, totuşi mi se pare că nu le poţi pune pe toate într-o singură oală. E o eroare, este un tăvălug care trece orbeşte peste bugetari şi peste toată lumea fără o analiză serioasă. Deci este foarte clar că ce au făcut ei nu a presupus nici un fel de analiză a situaţiei din teatre şi a bugetarilor în general. E clar că s-a făcut la grămadă.

În aceste condiţii, posibilităţile pentru un actor tânăr devin aproape inexistente. Şi aşa este destul de dificil pentru un actor să facă performanţă în meseria asta, e din ce în ce mai greu. Acum, tăindu-se salarii, şanse, posturi, orice – mai au capul să ni-l taie – şansele vor fi mai mici, mai puţine. Asta într-o lume teatrală normală ar crea concurenţă şi ai spune că e un lucru bun. Dar concurenţa se poate crea pe un suport bun. Ok, să fie greu să ajungi acolo… dar când ajungi acolo ca tânăr actor să fii şi plătit. Dacă tot concurezi cu 200 de actori pentru un post – ca să dau, aşa, un exemplu – se presupune că atunci când îl câştigi ai într-adevăr o satisfacţie. Şi nu mă refer numai la faptul că eşti aplaudat la final de spectacol. Trebuie să şi trăieşti din ceea ce faci. Un profesionist până la urmă asta este. Un om care trăieşte din ceea ce face. Or, toată această situaţie va duce la o deprofesionalizare a instituţiilor de cultură.

Crezi în promisiunea guvernanţilor că lucrurile “s-au rezolvat” sau te temi ca pericolul va reapărea?

La ambiţia de care dau dovadă premierul Boc, preşedintele Băsescu şi toţi cei care ne conduc sunt convins că vor găsi alte soluţii. E clar că ei şi-au pus în gând să facă lucrul ăsta şi e clar că în ultima vreme ce-şi pun în gând fac trecând peste cadavre. Dacă n-au reuşit să taie din pensii, au mărit TVA-ul. Sunt convins că dacă nu reuşesc să dea actorii afară o să găsească ei altceva. Am senzaţia că e mai mult o ambiţie decât o încercare de rezolvare a unei situaţii. Nu ştiu, poate luna viitoare, săptămâna viitoare, vom mai afla lucruri noi despre viitorul nostru…

Din punctul tău de vedere şi din experienţa ta, în teatre în acest moment este exces de personal sau e nevoie de personal?

Nu e loc de dat oameni afară. Din ce ştiu eu, pe unde am lucrat, s-au externalizat servicii. Sunt teatre care nu mai au ateliere, care n-au croitori, n-au maşinişti. Şi aşa e criză de personal. Nu ştiu care director de teatru ar putea să spună „Dom’le, am prea mulţi croitori şi nu ştiu ce să mai fac cu ei”. Sau prea mulţi peruchieri. Dimpotrivă, este un mare deficit de personal calificat. Asta o dată. Iar în ceea ce-i priveşte pe actori… Să-i punem laolaltă cu personalul tehnic iar mi se pare ceva în neregulă. Eu cred că sunt prea mulţi actori care n-au unde să joace. E dificil şi periculos să contabilizezi cât joacă un actor. Poate sunt unii care joacă mai puţin şi au salarii mai mari decât unii care joacă mai mult, asta cu siguranţă aşa este. Se întâmplă de multe ori să fie actori plătiţi mai bine ca alţii şi să joace foarte puţin sau deloc. Dar, dacă punem problema de bani, salariile sunt atât de mici, oricum ar fi ele, încât nu cred că e un criteriu să dai afară oameni. Şi nu cred că va ajuta cu nimic bugetul. Plus că eu mai cred ceva. Directorii de teatre vor fi nevoiţi să găsească soluţii. Or, soluţiile s-ar putea să se trezească guvernanţii noştri că sunt mai costisitoare decât dacă ai fi păstrat acei oameni. Pentru că este mult mai scump pentru un teatru să plătească un colaborator – un actor sau un serviciu – decât să-l aibă angajat.

Sunt opt teatre în care am jucat. Nu cred că este un teatru unde să nu-l fi auzit pe director că nu se plânge de lipsă de personal. Nu vorbim numai de actori… Pentru că salariile sunt mici, puţină lume acceptă sacrificiul de a lucra muncă de maşinist sau de croitor. Totuşi, presupune o pregătire, nu e ceva foarte uşor. E destul de greu să atragi oamenii să lucreze acolo, într-un teatru. Volumul de muncă e mult prea mare raportat la salariul pe care-l câştigi. Iar acum, dimpotrivă, să tai şi din salarii 25 la sută, să măreşti şi TVA-ul, şi să-i dai şi pe oameni afară, mie mi se pare un genocid…

Cum te afectează Ordonanţa privind drepturile de autor, care presupune o creştere a cotei forfetare de la 20 la 40 la sută? Şi ce repercusiuni are asta asupra teatrului?

Pe-asta o uitasem… Că sunt deja prea multe. Informaţiile sunt foarte contradictorii. Niciodată nu ştii când, niciodată nu ştii cât, te trezeşti că o lege este constituţională sau neconstituţională, este un haos general şi din asta toată lumea are de suferit. Eu nu ştiu, de exemplu, ce taxe vom mai plăti pentru drepturile de autor, nimeni nu ştie, dacă întrebi toată lumea îţi răspunde: „aşteptăm, încă nu ştim, s-a spus…”

Dar de ce să crească doar la 40 la sută şi nu la 80 la sută? Este ridicol. Nici nu-ţi mai vine să vorbeşti. Despre actori, cel puţin în ultima vreme, toată lumea a avut aşa o părere „Vai, sărăcuţii de ei, ăia care şi-aşa câştigă puţin!”. Să vezi cum o să fim priviţi acum. Suntem o mână de oameni care până acum erau plătiţi prost, vom fi plătiţi şi mai prost şi nu ştiu ce poate să iasă bun de aici. Producţia unui spectacol de teatru va fi din ce în ce mai dificilă. Mă întreb cum vei mai putea monta „Hamlet” care are peste 15 personaje importante. Dar poate că e un lucru bun, poate că o să înceapă să se scrie piese cu două-trei personaje care stau pe două scaune. Poate că dramaturgii ne ajută cu această ocazie să ne scrie piese de jucat pe bani puţini şi fără prea mulţi actori.

Piese de criză…

Da, fie, piese de criză…

E criză, oamenii sunt afectaţi din toate punctele de vedere. A proteja cultura, teatrul în acest moment este un moft?

Nu, nu cred că e un moft. Probabil că multă lume percepe un pic altfel arta, ca pe un lux, ca pe un moft, iar pe actori ca pe nişte trântori care stau acolo şi mănâncă banul public. Sunt convins că asta este percepţia celor care ne conduc şi a multor altora. Dar cred că orice civilizaţie de pe planeta asta nu a fost nimic atâta timp cât n-a avut cultură. Ok, să taie cultura. Ar fi interesant de făcut un experiment. Cu ocazia asta poate guvernanţii noştri o să-l facă. Tăiaţi, dom’le, tot ce înseamnă cultură. Nici comuniştii n-au făcut asta. Sunt curios ce se întâmplă. Ok, fără teatru… Hai să vedem cum e fără teatru, fără cărţi… cred că un dezastru. O ţară fără cultură nu înseamnă nimic, este o funie de nisip pe care o mătură un val rapid.

Monica Andronescu

sursa www.yorick.ro

Politix

2010-07-15T12:13:00.000-07:00

Ma feresc in general sa fac comentarii politice, dar sunt de-a dreptul indignat de atitudinea celor care ne conduc. Suntem in plina perioada de criza pe care este evident ca le-o datoram in proportie de peste 50%, iar domnul Presedinte al Romaniei Traian Basescu si domnul Prim-ministru Emil Boc nu scapa nicio ocazie sa certe si sa urecheze cetatenii tarii care le cer socoteala pentru situatia in care au ajuns. Sunt jigniti si se supara pe oamenii amarati, someri si inundati , intorc spatele si se tin de nas cand trec prin multime, uitand ca acestia sunt cei care, iarta-i Doamne ca acum afla ce au facut, i-au votat pe ritmuri de "Vantul bate, apa trece..."

A murit Bíró Eszter

2010-06-05T11:09:00.000-07:00

A murit Bíró Eszter. A fost un om bun, demn, solidar şi cinstit, asemeni secuilor din care provine. Însă, în primul rând, Eszter a fost un om de teatru.
A început să lucreze în Teatrul National din Cluj pe când era copil şi a continuat să muncească până şi-a dat duhul – la propriu – pe scândura scenei. Vorbea româneşte cu accentul emoţiei, vorbea maghiară firesc dar, mai ales, vorbea limba teatrului de o înţelegeau toţi. Viaţa ei s-a consumat în culisele scenei din Cluj, de unde conducea, cu glasul ei inconfundabil, majoritatea spectacolelor. Iubea şi înţelegea Teatrul. Din cauza asta n-a apucat să îşi trăiască şi viaţa personală, care aproape că s-a dizolvat printre vieţile fictive ale personajelor de pe scenă. Era curajoasă şi de multe ori risca totul pentru a lua apărarea unor năpăstuiţi. Îşi găsea timp – niciodată n-am înţeles cum – să îndrume spiritual copiii din biserica reformată şi a mai găsit resurse pentru a creşte doi orfani. Cum poţi descrie un astfel de Om care avea toate caracteristicile unui apostol teatral?
Pasiunea pentru Teatru, împinsă până la extrem, a impus o tensiune tragică vieţii lui Eszti. În cazul ei, valoarea omului e dată de intensitatea efortului şi a suferinţelor sale. „Totul sau nimic!”
A murit Eszti şi cabina ruginită din colţul scenei dela Cluj va rămâne goală de acum. Poate va mai stărui o vreme parfumul ei de lavandă, care ne va aminti că ne leagă aceleaşi necazuri pe toţi, că suntem toţi o apă şi-un pământ, adică nişte amărâţi, care ne frământăm sufletul nostru amărât, în teatrele noastre amărâte, pe care un Dumnezeu la fel de amărât ca noi, nu se îndură să le ia odată de pe lumea asta ...

Meghalt Bíró Eszter. Jó ember volt, becsületes, együttérző, tele méltósággal, mint a székelyek, akiknek soraiból származott. Elsősorban azonban színházi ember volt.

Még gyerekként kezdte pályafutását a Kolozsvári Nemzeti Színháznál, ahol mindaddig dolgozott, míg – szó szerint – annak deszkáin ki nem adta lelkét. Az izgalom akcentusával beszélt románul, természetesen magyarul, és ami fő: úgy tudott a színház nyelvén, hogy azt mindenki értette. Eletét a kolozsvári színpad kulisszái között élte le, ahol összetéveszthetetlen hangján vezette le az előadások nagytöbbségét. Szerette és értette a Színházat, ezért saját magára sosem volt ideje. Magánélete a színpadi alakok fiktív életei között teljességgel feloldódott. Bátor volt, sokszor mindent kockára tett, hogy az igaztalanul bántottak mellé álljon. Sosem értettem, honnan van rá ideje, hogy a református gyerekek szellemi vezetésével foglalkozzon és emellett két árva felneveléséhez körülményeket teremtsen. Hogyan is lehetne jellemezni egy ilyen Embert, aki tetőtől talpig színházi apostol volt?

A színház iránt szélsőkig vitt szenvedélye Eszti életében tragikus feszültséggé alakult. Emberi értéke egyenesen arányos érőfeszítéseivel, szenvedéseivel. A ’’mindent vagy semmit’’ embere volt!

Eszti meghalt és megrozsdásodott ügyelői fülkéje a kolozsvári színpad sarkában mostantól üres lesz. Levendula-parfümje talán kitart még egy darabig, hogy emlékeztessen minket arra: ugyanazok a gondok kötnek össze mindannyiunkat, hogy hamuvá leendők vagyunk, nyomorultak, nyomorult lelkünket gyötörjük nyomorult színházainkban, melyeket a hozzánk hasonlóan nyomorult Jóisten nem kegyelmez meg elvenni egyszer végre tőlünk...

Viata lui Helge - repetitii, Tg Mures. 05.2010

2010-05-22T14:08:00.000-07:00

Teatrul National Targu Mures.

Viata lui Helge, C Berg. directia de scena Victor Frunza.

repetitii

in imagini: Ada Milea, Sorin Miron, George Costin, Nicolae Cristache, Elena Purea, Stanca Jabenitan, Sergiu Marocico, Monica Ristea, Victor Frunza. Filmat de Dripal

Articole de presa CC&Lectia

2010-04-29T00:49:00.000-07:00

Am adunat aici cateva dintre articolele care consemneaza spectacolul Cantareata Cheala & Lectia de la Teatrul de Comedie, Bucuresti. Cine a vazut spectacolul si e curios sa afle cum l-au vazut si altii, poate sa arunce o privire. Ordinea e aleatorie. Urmatoarea reprezentatie-2 Mai, ora 19.00

http://yorick.ro/trei-spectacole-doi-regizori-un-dramaturg/comment-page-1/#comment-739

http://www.blogger.com/post-create.g?blogID=8687796890481520150

http://yorick.ro/ce-ramane-cand-cuvintele-mor/

http://port.ro/pls/w/articles.article?i_area_id=3&i_topic_id=4&i_article_id=6273

http://www.jurnalul.ro/stire-teatru/intre-umbre-luminate-si-omor-ritualic-537910.html

http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/scena/Lectii_de_crima_0_221978221.html

http://revistacultura.ro/nou/2010/03/iaurtul-face-bine-la-apoteoza/

http://www.ziarulnational.com/stiri/Show-Biz/1269533795--C-nt-rea-a-cheal-Lec-ia-cu-dou-mondene-Mirela-Ze-a-i-Andreea-Samson

http://www.artactmagazine.ro/englezeste_fara__dar_moarte_cu_profesor.html

http://www.cotidianul.ro/neospaniola_si_iaurtul_bulgaresc-109672.html

http://ileanalucaciu.blogspot.com/2010/03/teatrul-de-comedie-cantareata-cheala.html

http://www.artlitera.ro/3270/2010/03/cronici/teatru/lecția-si-cantareața-cheala

http://www.revistascrisulromanesc.ro/work/reviste/sr4_2010.pdf

interviu Yorick.ro

2010-04-12T00:04:00.000-07:00

George Costin: Teatrul a rămas aceeaşi frumoasă uitare de sine

Postat de Monica Andronescu in 12 April 2010

Pe George Costin, dacă nu l-aţi văzut în rolul lui Caligula, când spectacolul omonim de la Teatrul din Baia Mare a fost invitat în FNT, îl veţi descoperi acum în cea mai recentă premieră a Teatrului de Comedie din Bucureşti, „Cântăreaţa cheală & Lecţia”. Este, cu siguranţă, unul dintre cei mai importanţi actori ai tinerei generaţii, unul dintre acei actori care, atunci când urcă pe scenă, au magnetism, forţă, poezie şi har.

Un tânăr actor, absolvent de actorie la Universitatea din Cluj, impresionează la prima apariţie pe o scenă bucureşteană. Cum a fost întâlnirea cu Bucureştiul pe scenă?

Este prima oară când lucrez la un teatru din Bucureşti, dar nu este prima oară când joc pe o scenă din Bucureşti. Am mai jucat Istoria comică a doctorului Faust pe mica scenă a Teatrului Evreiesc, apoi Deşteptarea primăverii la Odeon, Caligula pe scena de la Operetă – un spectacol de pomină, care s-a jucat numai datorită echipelor noastre, fiindcă, în rest, nimeni n-a fost sensibil la umilinţele pe care le-am îndurat în FNT 2008. Anul ăsta termin un Master în Management cultural şi Teatrologie la UNATC, deci nu sunt chiar străin de Bucureştiul teatral şi nici de publicul din Bucureşti.

Este totuşi un debut fiindcă de data asta am lucrat la un teatru din Capitală.

Pentru mine a fost o onoare şi un privilegiu să joc la Teatrul de Comedie, alături de mari actori, cum este de pildă doamna Virginia Mirea, să mă reîntâlnesc după 10 ani cu Andreea Samson – care mi-a fost parteneră în multe spectacole ale trupelor de amatori din Braşov. Parteneri buni, foarte talentaţi şi loiali mi-au fost Mirela Zeţa şi Bogdan Cotleţ sau Dragoş Huluba şi, bineînţeles, Florin Dobrovici. O echipă frumoasă. E un lucru foarte rar şi tocmai de aceea preţios. A fost o întâlnire foarte bună şi poate că ăsta e cel mai important lucru.

Aş vrea să-mi povesteşti despre experienţa ta cu Teatrul din Baia Mare. Cât ai pierdut şi cât ai câştigat, uman şi profesional, de pe urma acelor ani?

Acolo am debutat şi locul de start rămâne întotdeauna însemnat. Privesc acum înapoi şi îmi dau seama că a fost doar o etapă. Primii ani de teatru la Baia Mare au trecut cenuşiu, destul de neutru. În schimb, mi-au deschis ochii spre lumea teatrală reală, radical diferită de imaginea pe care o aveam până atunci. Am înţeles imediat că va trebui să aştept, să acumulez şi să nu ratez prima şansă pe care o voi avea. Şansa mea a fost că din 2007 am putut lucra în echipă cu doi mari artişti. Astfel s-au născut Faust, Caligula şi Deşteptarea primăverii. Au fost doi ani sălbatici alături de Victor Frunză şi de Adriana Grand. Împreună cu ei am creat o trupă bună, am antrenat elevi care voiau să vină la teatru, am instruit tehnicieni, am creat anumite tradiţii. Numai că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Caligula, Portugalia, Faust s-au născut la Baia Mare şi tot acolo au şi murit.

Cea mai importantă experienţă din acei ani a fost, poate, întâlnirea cu mediocritatea agresivă. E o întâlnire de gradul III. Am realizat că nimicul contează, că 8 ani de prietenie care mă legau de colegii mei se spulberă atunci când eşti somat de director să-ţi dai demisia. Am învăţat că sunt singur. Că întâlnirile în Teatru sunt momentele de graţie, sunt rare sau sunt o iluzie. Nu pot spune că am pierdut cei patru ani la Baia Mare. Dimpotrivă. Sunt mai realist acum.

Revenind la „Cântăreaţa cheală şi Lecţia” de la Teatrul de Comedie. Cum s-a petrecut întâlnirea cu teatrul lui Ionesco pe scenă şi reîntâlnirea cu Victor Ioan Frunză?

Mi-am dat examenul de licenţă cu rolul principal din Macbett de Eugene Ionesco. Întotdeauna mi-a plăcut Ionesco, îmi place la fel de mult ca Shakespeare. Un teatru emoţionant, paradoxal ca durerea umană. Pe această platformă s-au construit cele două spectacole. Două poveşti emoţionante, două stiluri de joc diferite, două lecţii: una despre viaţă (Cântăreaţa cheală) şi una despre moarte (Lecţia). E pentru prima oară când joc două roluri, în două spectacole în aceeaşi seară, e challenging.

M-am reîntâlnit cu Victor Frunză la mai bine de un an. M-am bucurat că s-a gândit la mine pentru rolul Profesorului din „Lecţia” şi domnul Martin din „Cântăreaţa Cheală”. Victor Frunză nu este doar un regizor excepţional, este şi un om care dă şanse. Cred în continuare că în viaţă e important să întâlneşti oameni remarcabili, să îi întâlneşti şi să îi reîntâlneşti. Dar să şi fii pregătit pentru asta.

Ce reproş ţi-ai aduce ţie, dacă ai reuşi să priveşti spectacolul din afară?

Sunt atât de multe, încât nu am avea spaţiu aici pentru a le descrie. Nu ştii ce bucuros aş fi dacă măcar o dată aş putea să îmi privesc din sală spectacolul în care joc. Încerc să-mi corectez erorile la fiecare reprezentaţie. Lista e lungă …

Ai citit cronicile care au apărut după premieră… Ce ţi-a plăcut şi ce ţi-a displăcut cel mai tare în felul cum s-a scris despre tine şi despre spectacol?

Hmm … Ştiu foarte bine ce am făcut şi cât de departe am reuşit să ajung cu un rol sau altul. Nu mi-e indiferent ceea ce se scrie despre spectacolele în care joc, dar vreau să cred ca am discernământ artistic. Mă bucură faptul că se consemnează şi se analizează, e important. Dar cronicile ar trebui să intereseze şi publicul – nu-i aşa? Şi am o mare îndoială în acest sens. Opiniile sunt favorabile la adresa spectacolelor şi a interpretării mele, asta mă bucură. Îmi place să fiu pus în discuţie, să fiu “criticat”. Nu-mi plac însă comentariile superficiale şi execuţiile sumare. Referitor la critică, am reţinut o idee de la un profesor din UNATC: atunci când analizezi o operă e important să faci un raport între planul pe care intuieşti că artistul şi l-a propus şi ceea ce el a reuşit să facă. Prefer analizele, nu părerile.

Cum te simţi în acest moment în teatrul românesc sau în sistemul teatral din România?

Cred că voi apuca şi vremuri bune! Am 28 de ani şi 20 de roluri interpretate. Cariera mea, sper, de-abia începe!

Care sunt dezamăgirile pe care le resimte un actor de vârsta ta şi ce aşteptări ai?

Simt că practic o meserie subapreciată (nu mă refer la bani) în raport cu volumul de muncă depus şi, mai ales, natura efortului, dar nu am dezamăgiri în acest sens. Dezamăgit sunt doar atunci când lucrurile nu îmi ies aşa cum mi-aş dori eu să îmi iasă. Mi-ar plăcea să existe mai mulţi regizori de teatru cu care să îmi doresc să lucrez. Mi-ar plăcea ca Arta Teatrală să aibă mai multă vizibilitate. Mi-ar plăcea ca lumea teatrală să comunice mai bine. Mi-ar plăcea să fac film.

Povesteşte-mi dacă ai vrut să renunţi la actorie vreodată până acum.

Nu, aş fi un stupid! Am făcut prea multe sacrificii ca să fac ceea ce fac. Nu am decât o direcţie: înainte.

Cât e de greu să rămâi în teatru, fără să faci compromisuri?

Sincer, nu stiu cum ai putea să faci teatru în adevăratul sens al cuvântului acceptând compromisuri. Poţi face sacrificii, dar nu compromisuri.

Dacă ai ales să nu faci compromisuri şi dacă îţi asumi alegerile făcute, nu e greu deloc. Dar nici uşor …

Spune-mi o întâmplare care te-a convins că ai ales drumul potrivit. Sau poate mai ai îndoieli…

Îmi aduc aminte de privirea unui spectator care a venit după un spectacol la mine şi a stat în faţa mea câteva clipe fără să spună nimic, apoi mi-a mulţumit. Era sincer şi emoţionat şi îmi dădeam seama că îl mişcase foarte tare spectacolul nostru. Emoţionat eram şi eu. Este ceea ce mi-am dorit întotdeauna, să pot face ceva pentru ceilalţi, să pot să împărtăşesc o poveste, o emoţie atât pe scenă, cât şi în viaţă. Nu este un alt drum pe care să-mi fi dorit să îl apuc.

Ce te-ar face să renunţi acum?

Nimic.

Care e cea mai importantă lecţie de actorie (sau de viaţă) pe care ai primit-o până acum şi de la cine?

Citeşte şi învaţă textul! De la Victor Frunză.

Să nu ai aşteptări mari de la oameni şi vei avea numai surprize plăcute.

De la Adi Grand.

Care e povestea care-ţi plăcea cel mai tare în copilărie? Şi ce personaj visai atunci să fii?

Harap Alb.

Şi acum?

Acum sunt un alt personaj în fiecare seară, poate într-o zi o să fiu şi Harap Alb.

Mi-ai spus într-un interviu acum vreo doi ani, după premiera cu Caligula de la Baia Mare, că „teatrul e o demenţă frumos controlată”. S-a schimbat ceva de atunci? Tot asta a rămas teatrul?

Hehe, da, îmi aduc aminte că am formulat aşa. De schimbat s-au schimbat multe de atunci, dar teatrul a rămas aceeaşi frumoasă uitare de sine care te face să te simţi cu adevărat liber. Unii preferă drogurile, eu prefer Teatrul.

sursa: http://yorick.ro/george-costin-teatrul-a-ramas-aceeasi-frumoasa-uitare-de-sine/

situatie

2010-04-02T00:39:00.000-07:00

ce ma inspaimanta cel mai si cel mai tare pe lumea asta este mediocritatea agresiva

si mai departe

2010-03-22T12:30:00.000-07:00

prin Targu Mures, la Teatrul National, repetitii....

Cafeneaua Critica - Cântăreaţa cheală & Lecţia

2010-03-16T00:36:00.000-07:00

Proiectul de dezbateri culturale Cafeneaua critică, iniţiat în 1994 de către Ion Bogdan Lefter la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, a fost continuat, în seria a 2-a, în anii 2008-2009, la Club TSC şi la Club A. Seria a 3-a este găzduită de Club Control (în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Biserica Enei; adresa completă – mai jos). La Cafeneaua critică sunt invitate personalităţi artistice şi se dezbat evenimente culturale şi teme fierbinţi ale actualităţii.

Prima ediţie a Seriei a 3-a e consacrată Centenarului Eugen Ionescu şi e prilejuită de premiera spectacolului Cântăreaţa cheală & Lecţia la Teatrul de Comedie din Bucureşti, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi cu scenografia Adrianei Grand.

Invitaţi: Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, actorii Virginia Mirea, Florin Dobrovici, Mirela Zeţa, George Costin, Dragoş Huluba, Andreea Samson, Bogdan Cotleţ şi George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Miercuri, 17 Martie 2010, orele 18.30-21.00, Club Control, Strada Academiei nr.19 (in Pasajul Victoria)

Acelasi spectacol, alta zi, alta ora

2010-03-16T00:31:00.000-07:00

Sambata, 20.03.2010, ora 19.00 si in 28.03.2010 ora 1900. Va astept la un spectacol din ce in ce mai bun! :)

Cantareata Cheala & Lectia, de Eugen Ionesco

2010-03-01T10:37:00.000-08:00

Pe 5 martie, la ora 19.00 este premiera oficiala la Teatrul de Comedie, Bucuresti. Va asteptam!

Cântăreaţa cheală

de Eugène Ionesco

în româneşte de Vlad Russo şi Vlad Zografi

Doamna Smith - Virginia Mirea

Domnul Smith - Florin Dobrovici

Doamna Martin - Mirela Zeţa

Domnul Martin - George Costin

Căpitanul de pompieri - Dragoş Huluba

Mary, menajeră - Bogdan Cotleţ

scenografia - Adriana Grand

direcţia de scenă - Victor Ioan Frunză

Lecţia

de Eugène Ionesco

în româneşte de Vlad Russo şi Vlad Zografi

Tînăra elevă - Andreea Samson

Profesorul - George Costin

Menajera - Bogdan Cotleţ

scenografia - Adriana Grand

direcţia de scenă - Victor Ioan Frunză

Evul mediu!

2010-01-21T11:03:00.000-08:00

Oare cum as putea descrie mai bine ceea ce simt dimineata cand ma trezesc si imi gasesc masina cu stergatoarele ridicate, masina parcata pe un spatiu public, regulamentar, intr-un loc in care si eu si Presedintele Romaniei, Traian Basescu, am avea acelasi drept sa parcam?... sa fie ura? s-o numim necajeala? pornire criminala? mila? Cert este ca gestul pe care o primata care crede ca al lui este locul de parcare pt ca primul lucru pe care il vede dimineata cand se spala pe dinti cu bere la geam este un loc fictiv de parcare, ei bine, gestul lui de a-mi semnaliza ca sunt pe mosia lu` ma-sa prin ridicarea stergatoarelor ma scoate pur si simplu din sarite.

deci, iata de ce nu am sa imi cumpar pistol niciodata!

sa bloguim

2010-01-02T07:09:00.000-08:00

Nu ma prea incred in zodiac, in sensul ca nu il citesc zilnic sa vad daca voi castiga la loto, de altfel nici nu joc, dar am citit ca urmeaza anul Tigrului, care incepe in 14 februarie si ceea ce am citit mi-a placut tare mult:

"Anul Tigrului este întotdeauna un an al justiţiei, când vinovaţii sunt pedepsiţi, iar cei care au acaparat bunuri străine, le vor pierde oricum. Într-o anumită măsură, 2010 va fi anul răzbunării şi recompensării acţiunilor din anii precedenţi ai calendarului chinez" sursa http://www.totul.md/ro/expertitem/115.html

Pana una-alta si pana se reiau repetitiile la Teatrul de Comedie, am descoperit ca domnul Ion Iliescu are blog si cu deosebita bucurie am comentat si eu acolo: http://ioniliescu.wordpress.com/

(nici o legatura cu anul tigrului)

La Multi Ani!

CineMaIubit

2009-12-14T12:29:00.000-08:00

In seara asta am fost pentru prima oara la festivalul CineMaIubit (Festivalului International de Film Studentesc de Scurt Metraj) si daca o sa am timp, am sa merg cu placere si in zilele ce urmeaza. Sunt un pic contrariat de "greata" cu care unii au primit productiile din seara asta, dar cam asa se intampla cand arta are ca spectator "publicul de specialitate". Eu cred ca e important ca se fac filme pe pelicula in scoala, e important sa se faca multe! foarte multe! cred ca filmul romanesc are de recuperat cativa ani buni, poate chiar zeci de ani si doar prin productii numeroase e de sperat ca intr-o zi o sa apara si valori autentice. Referitor la seara asta, daca mi se permite, o parere..mi-ar placea daca tinerii nostri regizori ar iesi un pic din zona asta obscura (pereti murdari, sange, mucegai, intrerupatoare murdare, secretii, sobolani, resturi de mancare, violuri etc) si si-ar lasa un pic imaginatia sa zburde, poate si un strop de personalitate, nu? si, in acelasi timp, cred ca este necesar sa se scrie scenarii de film nu numai de catre regizori, dar si de catre aceia care ar putea sa o faca, care or fi ei..dramaturgi (putini, ce-i drept). Deci> scrieti si filmati fratilor!!!

Am blog, deci exist

2009-12-12T09:19:00.000-08:00

Am urmat in mod firesc urmatorul pas, dupa Face Book..am blog!!

george costin

Jocuri si Viata

Ingeri in America - Adevarul.ro

FOTOGALERIE România va avea pentru prima oară teatru în serial

Nicoleta Hâncu şi Adrian Nicolae, în prim-plan, scenă din spectacolul „Îngeri în America“

Ideo Ideis - mergeti sa vedeti

Gala Premiilor Festivalului de Comedie 2011

Caligula - Camus

CC&Lectia

Oh..

festival de teatru pentru copii

nedUDMRire

Un articol care mi-a placut

Interviu cu Victor Ioan Frunza

In Deriva

Interviu - Timpul Liber

Primitivism!

departe, Japoinia

bursa RIFF

Furtuna, Shakespeare

Duminica, 7 - Cantareata Cheala & Lectia

Vineri, 5 noiembrie, ora 19.00

Un link util

Casting

Unde imi zboara gandul in seara asta..

Furtuna

In curand

POLEMICA si DIALOGUL

O opinie

Un Banc

Punct si mai departe

Z Files

Despre o perioada

interviu Yorick.ro

Politix

A murit Bíró Eszter

Viata lui Helge - repetitii, Tg Mures. 05.2010

Articole de presa CC&Lectia

interviu Yorick.ro

George Costin: Teatrul a rămas aceeaşi frumoasă uitare de sine

situatie

si mai departe

Cafeneaua Critica - Cântăreaţa cheală & Lecţia

Acelasi spectacol, alta zi, alta ora

Cantareata Cheala & Lectia, de Eugen Ionesco

Evul mediu!

sa bloguim

CineMaIubit

Am blog, deci exist